blog

Pagina 5 din 12« Prima...3456710...Ultima »

Alearga TU pentru Ei!

Sa invingem durerea este greu…
Dar fara tine este imposibil.

Hospice Casa Sperantei invita fiecare membru al comunitatii (de la copii de 6 ani pana la adulti de 80 de ani) sa alerge 1 sau 4 km pentru cineva drag care se lupta cu durerea sau in memoria cuiva drag pe care il poarta in suflet. Cei care care au alaturi un astfel de “erou” stiu prea bine: Ei alearga o cursa mult mai grea… este chiar viata lor pe care impreuna o putem insenina! Alergatorii sunt asteptati la start cu o fotografie sau un mesaj pentru cel drag care ii motiveaza sa alerge.

Donatiile facute de alergatori individuali (30 ron) sau de sponsorii care vor avea echipe la linia de start (50 ron/pers), vor contribui la alinarea durerii celor 800 de copii cu boli incurabile si adulti cu cancer ingrijiti anual, gratuit de fundatie.

Alearga TU pentru Ei!

Crosul din 18 iulie este organizat de Hospice Casa Sperantei si Asociatia Bucharest Running Club in parteneriat cu Primaria Municipiului Brasov si Directia Sport si Tineret a Municipiului Brasov.

Participarea la cros va poate aduce vizibilitate, buna dispozitie si bucuria de a ajuta!

Mai multe informatii despre programul crosului si surprizele pe care le pregateste puteti afla la www.hospice.ro

Marlanie marca Firefox 3.5

Din start va spun ca nu mai sunt utilizator de Firefox desi l-am folosit pana a aparut Chrome cand l-am parasit definitiv si nu m-am mai intors la el. Motivele evident sunt subiective dar in principal este viteza, cine nu ma crede n-are decat sa testeze. Chiar si versiunea 3.5 fara nici un plugins instalat se deschide mai incet decat Chrome. Il tin totusi instalat in sistem pentru a mai verifica din cand in cand compatibilitatea site-urilor cu  el.

Azi, pentru ca a aparut vesiunea 3.5, am zis sa il actualizez. Cum nu imi plac instalarile “standard” aleg de fiecare data varianta “custom” ca sa scap din start de toate suplimentele nedorite pe care fiecare producator le vara pe gat neinitiatilor. Asa am procedat si de data aceasta insa am dat de marlania de mai jos. Stimabilii programatori au zis ca de ce sa ne lase sa alegem daca vrem sau nu sa folosim programul lor ca browser default, mai bine ni-l baga pe gat. Evident ca pasul urmator dupa instalare a fost sa trec la loc pe Chrome. Poate ca doar au uitat sa puna caseta de selectie dar personal cred ca au uitat intentionat.

Marlanie in Firefox 3.5

World Clock – o idee excelenta

Mac Funamizu a avut o idee excelenta (as fi vrut sa spun geniala dar nu vreau sa spuneti ca exagerez). A creat un ceas la care se pot atasa dupa dorinta mai multe limbi (de culori diferite) care indica ora si a obtinut astfel un ceas care poate arata simultan ora in mai multe locatii de pe glob. Ca sa fie mai usoara citirea cadranul ceasului are desenata harta lumii si cu cativa magneti colorati se poate localiza ora indicata de fiecare limba.

World Clock

Mai jos aveti si un detaliu de asamblare a limbilor.

detaliu

Planet Earth

Luni, 29 iunie 2009, la ora 18.00 la Centrul Cultural Reduta din Brasov are loc proiectia episoadelor 3 si 4 din seria de documentare Planet Earth, create de BBC, “Ape dulci” si “Pesteri”. Intrarea este libera.

Planet Earth

“Imaginaţi-vă o întreagă planetă unde cea mai bună licoare a universului este fiartă în mări înspumate de către o gigantică stea galbenă, distilată în cer şi stropită înapoi pe pământ, formând lacuri şi râuri. Planeta este Pământul iar licoarea este Apa dulce. Fără ea, Pământul ar fi un teren arid, continentele s-ar afla altundeva, munţii ar fi mult mai înalţi iar viaţa pe planetă ar fi practic imposibilă. Episodul al treilea al seriei ne va purta de la izvoarele învolburate din culmile munţilor până la gurile de vărsare în oceane. Vom zbura de pe buza cascadei Angel, prin Marele Canion şi vom vedea cele mai interesante vieţuitoare ale apelor dulci.” – Ape dulci

“Există monştrii în subsolurile Pământului: crabi albi, salamandre palide şi oarbe, bacterii care se hrănesc cu hidrogen şi viermi care emană lumină în întuneric. Aceşti monştrii trăiesc într-o lume ornată cu candelabre bizare, turnuri înalte de calcar şi lacuri liniştite, o lume fără zi sau noapte şi unde singurul sunet este roirea liliecilor sau a altor vieţuitoare înaripate care dau guano — mana pe care se bazează majoritatea vieţii din Peşteri. Nimeni nu ştie câte peşteri sunt pe Pământ. Multe sunt nedescoperite şi altele sunt parţial explorate. Episodul al patrulea al seriei ne va scufunda în cea mai adâncă avenă din lume de 400 m adâncime, prin peşterile din peninsula Yucatan în care exploratorii par că zboară prin aer în apa limpede şi vom vedea cum s-au adaptat vieţuitoarele în noaptea veşnică.” – Pesteri

Slow Food – editia a IV-a

Sambata 27 si duminica 28 iunie 2009 incepand cu ora 10.00 si pana la ora 16.00 are loc in curtea Bibliotecii Judetene cea de a IV-a editie a Targului de produse traditionale Slow Food.

Iata ce puteti cumpara de data aceasta:
- Pastrav afumat in cetina de Berivoi
- Magiun de Topoloveni (Arges)
- Cremvursti de Codlea
- Gemuri de Saschiz (Mures)
- Mozzarella de bivolita de Mesendorf
- Branza de burduf din Bran
- Suc de mere (HD)
- Palinca de Zalau (SJ)
- Mezeluri de Brasov
- Branzeturi de Rotbav
- Produse de carmangerie de Rupea
- Miere ecologica de Fersig (MM)
- Mezeluri de Sercaia
- Jambon de Lapusel (MM)
- Paine si taitei de Dragus si Fagaras
- Branza de capra din Hosman (SB)
- Ulei de nuca presat la rece (HD)
- Produse apicole de Salaj
- Placinta si strudel de casa

Slow Food Brasov

Expozitie de fotografie – Corina Predoi

In perioada 12 iunie – 12 iulie 2009 Corina Predoi expune la Bistro de l’Arte cateva fotografii cu masti venetiene. Pentru cei interesati acestea poti fi achizitionate, fiecar lucrare costand 150 ron.

Expozitie de fotografie - Corina Predoi

Ana

Azi e o zi speciala. S-a nascut Ana. Multumesc Adriana.

Detalii: 3750gr, 52 cm lungime, data 13 iunie 2009, ora 10.17, nota 9

Dupa 2 zile: Azi am reusit sa o vad pe Ana pentru cateva minute si i-am facut primele poze.

Ana si Adriana

Ana

DropBox – pastreaza si sincronizeaza fisiere

Dropbox este un serviciu online de stocare si sincronizare de fisiere pe unu sau mai multe calculatoare. Acest serviciu va poate fi util in situatia in care doriti sa aveti anumite fisiere atat pe laptop cat si pe desktop si nu vreti sa umblati toata ziua cu stick-ul sa le copiati de colo colo. Sau daca lucrati la birou pe un fisier si apoi vreti sa continuati lucrul acasa.

Dropbox

Cum functioneaza ?

Dupa ce va creati un cont la Dropbox descarcati si instalati aplicatia pe calculatoarele intre care vreti sa sincronizati fisierele. Puteti sa sincronizati intre ele oricate calculatoare doriti. Dupa instalare vi se creaza pe calculatorul respectiv un director in care sa puneti fisierele pe care le doriti sincronizate. Directorul implicit este creat in My Documents si are denumirea My Dropbox dar poate fi pastrat oriunde doriti dvs. Tot ce veti pune in acest director va fi transferat automat in spatiul alocat online. In momentul in care instalati aplicatia pe un alt calculator fisierele existenet online vor fi aduse si pe noul calculator. Astfel veti avea cate o copie pe fiecare calculator plus una in spatiul alocat online.

Daca interveniti asupra unui fisier din directorul My Dropbox, fie ca il modificati fie ca il stergeti, automat acesta va fi modificat/sters si online si modificarea se va propaga si pe celalalt calculator. Veti avea mereu peste tot ultima versiune.

Desigur daca va aflati la un prieten si aveti nevoie de fisierele stocate online le puteti apela direct din interfata web a serviciului Dropbox.

Ce imi place la Dropbox

- este usor de configurat si de utilizat
- este un serviciu gratuit
- nu ai batai de cap, pui fisierele in My Dropbox si se transfera singure online fara sa te incetineasca din lucru
- aplicatia e mica si foloseste resurse putine, fara nici o problema puteti sa o lansati in startup
- in interfata online exista un istoric al ultimelor manevre facute
- puteti folosi acest serviciu pentru a pune la comun/transfera fisiere cu prietenii sau colegii in directoare partajate

Ce nu imi place la Dropbox

- spatiul de stocare online este destul de mic 2Gb dar se mai poate mari prin afiliati cu inca 3 Gb
- am observat ca uneori se creaza niste fisiere temporare care nu sunt sterse.

Afiliati

Pentru fiecare user nou creat la recomandarea dvs primiti un spatiu suplimentar de 250Mb pana la maxim 3Gb cumulati. Recomandarea se face foarte simplu printr-un link personalizat iar in contul online aveti o statistica exacta a afiliatilor. Partea frumoasa e ca si afiliatul primeste suplimentar 250 Mb daca isi creaza contul venind de pe un link de afiliat.

Daca doriti sa va creati un cont de pe link-ul meu puteti sa apasati pe oricare link Dropbox din articol si veti primi 250 Mb suplimentar. Daca nu doriti acest lucru puteti apasa aici si veti fi directat catre Dropbox fara codul afiliat.

Eu il folosesc de cateva luni de zile si sunt multumit de serviciu.

[warning] Fiind vorba de un serviciu online care ar putea fi atacat de catre “baietii destepti” nu va recomand sa il folositi pentru stocarea fisierelor confidentiale gen parole, coduri, etc… [/warning]

Castiga un LG LCD LH5000

Cu ceva vreme in urma  Bobby Voicu impreuna cu LG a lansat un concurs online cu un premiu foarte tentant – un televizor LG LCD LH5000. Conditile de participare sunt simple: trebuie sa scri un text care sa contina anumite cuvinte cu link-urile aferente pe un blog care sa aiba o vechime de minim 2 luni. Castigatorul va fi ales prin tragere la sorti.

Nu ma consider neaparat un tip norocos dar prima conditie ca sa castigi o competitie este sa participi. Daca mai sunt si alti doritori trebuie sa va grabiti ca mai sunt doar cateva zile pana in 14 iunie cand este data limita pana cand va puteti inscrie.

LG LCD LH5000

Cateva din caracteristicile televizorului:

Tip display: LCD
Diagonala: 107 cm
Luminozitate: 500 cd/mp
Contrast (dinamic): 80000:1
Timp de raspuns: 2 ms
Rezolutie: 1920×1080

O caracteristica speciala a televizorului este prezenta unui port USB de pe care pot fi redate fisiere audio, imagini si filme in format DIVX inclusiv cu subtitrare.

Mai multe detalii despre monitor gasiti la eMAG

Targul de mirodenii – editia a III-a

Muzeul Judeţean de Istorie Braşov organizează împreună cu Parohia Evaghelică C. A. Braşov, Inside Communication, Comunitatea Elenă din Braşov, Asociaţia Soroptimist Internaţional şi Asociatia Musashino cea de-a treia ediţie a Târgului de mirodenii. Această ediţie a târgului este prima cu vânzare şi se va desfăşura în perioada 13-14 iunie 2009, în curtea Bastionului Ţesătorilor, str. George Coşbuc 9 (lângă Baza Sportivă Olimpia).

Targul de mirodenii

În deschiderea târgului, sâmbătă, 13 iunie de la orele 11,00, la Bastionul Ţesătorilor va fi vernisată expoziţia pavilionară „Comorile Lumii. Mirodeniile”, care ilustrează într-o manieră atractivă şi interactivă istoria căutării mirodeniilor, condimentele, plantele aromatice şi tradiţiile gastronomice ale unor etnii care trăiesc în România şi în Braşov.

Sunt două zile dedicate promovării multiculturalităţii prin intermediul unui exordiu în fascinanta istorie şi lume a mirodeniilor, a condimentelor şi produselor coloniale. Evenimentul din curtea Bastionului Ţesătorilor va pune accentul pe recrearea unei atmosfere de târg medieval, dar şi pe latura culturală şi de reenactment, prin spectacole şi concerte de muzică veche valahă, madrigale franceze şi italiene, muzică maghiară renascentistă, spectacole de dansuri tradiţionale greceşti şi muzică elenă, dar şi prin concursuri medievale interactive.

Participanţii la târg vor putea servi băuturi răcoritoare, ceaiuri şi cafea, precum şi bucate în compoziţia cărora intră mirodeniile, pregătite de membri ai Comunităţii Elene din Braşov, ai Clubului Soroptimist Internaţional Braşov şi ai Asociaţiei Musashino. Pentru a întregi atmosfera, Străjerii Coroanei au pregătit o serie concursuri medievale interactive de tipul spartului nucii cu securea, probe de îndemânare, demonstraţii de arte marţiale europene şi recrutări de cavaleri şi domniţe din rândul spectatorilor.

De la standurile celor trei producători de condimente care participă la târg, vor putea fi cumpărate mirodenii şi plantele aromatice din cele mai diverse, dar şi amestecuri (garam massala, curry). În acest an vor fi prezentate mai ales condimentele mai rare: anason stelat, cardamon, şofran, allspice, cuişoare, ghimbir, mosc, lămâiţă, tarhon, vanilie şi altele. O surpriză plăcută va fi prezenţa pe standuri a unor cosmetice naturale realizate pe baza unor condimente, unele dintre acestea având în compoziţie materii prime din cele mai nobile, precum praful de aur de 24 de karate. La târg va exista şi un stand la care vor fi expuse spre vânzare cărţi de bucate şi cărţi care vă vor introduce în fascinanta lume a mirodeniilor.

Pagina 5 din 12« Prima...3456710...Ultima »