Petitie aviz negativ pentru Kronospan
Daca esti brasovean si vrei ca sa traiesti intr-un mediu sanatos nu fi indiferent, ia atitudine si participa la dezbaterea publica a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Modificare soluţii constructive şi modernizare tehnologie la fabrica de produse lemnoase”, din Braşov a KRONOSPAN ROMÂNIA
Sunt asteptati toti cei interesati de soarta mediului brasovean la aceasta dezbatere care va avea loc la International Trade Center, Sala de Conferinţe, Bdul. Alexandru Vlahuta, nr. 10, Braşov. in data de 10 iunie 2009, ora 16:00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, Str. Politehnicii nr. 3, până la data de 10 iunie 2009.
Informeaza-te despre proiect si implicarile lui si semneaza petitia pentru aviz negativ cererii SC Kronospan SRL Brasov de obtinere a acordului de mediu.
Live webcam la seismograf
In urma cu ceva vreme va spuneam cum puteti afla cu Google care sunt ultimele cutremure produse in lume. Iata acum un link catre o camera web pozitionata pe un seismograf al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului situat la Muntele Rosu.
Crucea Eroilor de pe Caraiman in Google Earth
“Navigand” astazi prin Muntii Bucegi cu Google Earth am avut placuta surpriza sa descopar Crucea Eroilor de pe Caraiman in varianta 3D. Coordonatele la care o gasiti sunt Lat 45,415917 si Long 25,497332.
Slow Food Brasov – editia a III-a
A treia editie a Targului de produse traditionale va incepe la Brasov sambata, 30 mai, cu participarea a peste 20 de producatori din toata tara.
Targul se va desfasura in aceeasi locatie ca si editiile anterioare – curtea Bibliotecii Judetene Brasov – si va fi deschis cumparatorilor intre orele 10,00 – 16,00. Gandit ca o actiune lunara, targul SLOW FOOD este o piata volanta unde toate produsele sunt vandute chiar de catre producatori, fara a exista intermediari.
Iata ce puteti cumpara cu ocazia acestei editii: Pastrav afumat in cetina de Berivoi, Magiun de Topoloveni, Cremvursti de Codlea, Gemuri de Saschiz, Mozzarella de bivolita de Mesendorf, Vin de Telna, Brânza de burduf din Bran, Suc de mere, Ulei de nuca presat la rece, Palinca de Zalau, Mezeluri de Brasov, Brânzeturi de Rotbav, Produse de carmangerie de Rupea, Miere ecologica de Fersig, Mezeluri de Sercaia, Jambon de Lapusel, Pâine si taitei de dragus si Fagaras, Produse din lapte din Harghita, Ghiudem, rahat si covrigi de Constanta
Slow Food Brasov va invita de fiecare data la targ, cu statut de invitati speciali, si reprezentanti ai unor mici producatori din afara Romaniei. Daca la primele editii o incantare pentru gust au fost produsele italienesti si cele siciliene, cu ocazia celei de-a treia editii a targului, in afara acestora, noii invitati ne vor imbia cu produse frantuzesti din carne de mistret, caprioara, magar, rata, brânzeturi si vinuri din Auvergne, Bordeaux si Lyon.
Targul de produse traditionale de la Brasov s-a aflat cu prilejul primelor doua editii sub semnul cate unei sarbatori. Daca primul Targ Slow Food a avut loc inainte de Pasti, oferind cumparatorilor ocazia de a-si umple cosul cu produse pascale, iar editia a doua s-a inscris in programul Zilelor Brasovului, iata ca noua editie a targului se afla sub semnul apropiatei Zile Internationale a Copilului. Cu aceasta ocazie, co-organizatorul targului, Biblioteca Judeteana “George Baritiu” Brasov, a pregatit pentru duminica, 31 mai (orele 11,00-12,00) un program special cu dansuri, cantece si un numar de parada de costume a legumelor, prezentat de catre 50 de micuti abonati ai Sectiei pentru copii si tineret ai bibliotecii. De asemenea, Biblioteca Judeteana va fi prezenta la targ cu standul propriu, unde isi va prezenta oferta serviciilor sale.
Slow Food Brasov a ales cu rigurozitate maxima producatorii care vor participa la acest targ. De-a lungul procesului de selectie ei au trebuit sa faca dovada ca alimentele comercializate de ei sunt realizate folosindu-se doar produse 100% naturale, fara adaosuri si aditivi artificiali. De asemenea, un alt aspect important urmarit de Slow Food Brasov a fost igiena: toti producatorii care participa la acest targ, au fost prealabil verificati si instruiti, atat de catre o comisie a Slow Food Brasov, cat si de catre specialisti ai Directiei Sanitar-Veterinare Brasov
Ceasul Bisericii Negre
Trecand pe langa Biserica Neagra fara sa vrem ne uitam spre ceasurile din turn. Din pacate unghiul sub care pot fi privite este prea mare sau distanta fata de ele este prea indepartata pentru a distinge detalile. Am facut doua fotografii din unghiuri potrivite si le-am corectat perspectiva ca sa le puteti vedea mai bine.
Ceasul dinspre Liceul Honterus
Ceasul dinspre Silvicultura – Maternitate
Copacul cu lalele – Liriodendrum Tulipifera
Cati dintre brasoveni stiu ca in Parcul Nicolae Titulescu (parcul central) se afla cativa “copaci cu lalele” - Liriodendrum Tulipifera ? Trebuie sa recunosc ca si eu doar astazi am aflat de existenta lor si deaceea am zis ca e pacat sa nu va spun si voua. Doi dintre ei ii gasiti pe una din aleile cu banci (cea de pe partea cu bazinul si tasnitoarea) chiar in capatul dinspre zona copiilor.
Poza e facuta azi, nu stiu cat tin florile.
Pentru cei interesati de mai multe detalii “tehnice” iata un link
Poiana cu narcise – Muntii Baiului
Am aflat de pe net ca grupul de fotografi de la Orasul.ro pregatesc o iesire la Poaina cu narcise din Muntii Baiului si am zis ca este o ocazie buna sa ne intalnim. Desi am mai fost pe Valea Rea nu am stiut ca aici este un loc plin de narcise.
Am plecat pe ploaie din Brasov si la Sinaia vremea era tot inchisa dar pana la urma norii s-au imprastiat si cand am ajuns in capatul vaii unde versantul din stanga este plin de narcise a iesit soarele.
Grupul de fotografi de la Orasul.ro e foarte mare si foarte variat. Am vazut persoane care aveau cate 2-3 aparate “atarnate la gat” si altele care faceau poze cu telefonul mobil. Una peste alta sunt simpatici si o sa mai ies cu ei daca se mai iveste ocazia.
De la poiana cu narcise eu am hotarat sa urc pana sus in muchie si am coborat peste Varful Cumpatu inapoi in Sinaia.
Valea rea
Costila (Muntii Bucegi)
Panorama verticala, in spate Muntii Bucegi (Costila)
Traseu GPS
Mai multe imagini puteti vedea pe contul meu de Picasa
Expozitie de fotografie – “Ispita de a exista”
In perioada 25 mai 6 iunie, 2009, la Libraria Okian din Brasov, George Avanu prezinta expozitia de fotografie “Ispita de a exista”. Vernisajul are loc in 26 mai la ora 15.00



















