Aplicatia pentru mobil – Brasov City Council – o recomand

Primaria Brasov a lansat zilele acesta cu ceva tam-tam prin presa locala aplicatia Brasov City Council pentru telefoane si tablete. Trecand peste faptul ca a durat cam mult pana sa le vina ideea, aplcatia e buna si poate fi utila in multe situatii.

Momentan fiind la inceput nu e foarte multa informatie adunata dar cel putin este actuala. Aplicatia contine printre altele informatii un calendar de evenimente culturale, un ghid turistic in patru limbi, o sectiune cu webcam-uri din Brasov si una de raportat probleme comunitare.

Brasov City Council

Laborazon – spatiu de creatie de tipul maker space in Brasov

Daca aveti un hobby in zona bricolajului de orice fel aveti toate sansele sa va fi intalnit online informatii despre diverse „maker space” din lume. Pe foarte scurt un maker space este un spatiu fizic, un atelier, dotat cu fel de fel de scule si utilaje pe care membri le pot folosi la realizarea proiectelor proprii. In astfel de spatii puteti avea acces la CNC-uri, imprimante 3D, strunguri, scule mai mici sau mai mari pe care nu le aveti acasa si pe care nu merita sau nu le puteti cumpara. Pe langa toata gama de hardware intr-un maker space puteti intra in legatura cu oameni pasionati si cu aceleasi preocupari ca si voi cu care puteti colabora la diverse proiecte, sau puteti participa la diverse ateliere sau cursuri. Interesant nu ?

Si acum vine partea cea mai frumoasa… la Brasov de curand s-au pus bazele unui astfel de spatiu, se numeste Laborazon si se afla in centrul civic pe strada N.D. Cocea (pe langa RDS). Crearea spatiului este la inceput si orice ajutor este binevenit. Mai multe informatii despre proiect, planuri si evenimentele organizate aici gasiti direct pe site.

laborazon

Gigapanorame Brasov

Va plac gigapanoramele ? Stiu, sunt spectaculoase. Dar si mai atragatoare sunt atunci cand cunosti locul fotografiat si incepi sa „cotrobai” dupa detalii. Catalin Stoia a facut cateva gigapanorame in Brasov si imprejurimi. Fiecare imagine e realizata din cateva zeci de fotografii dispuse pe mai multe randuri si coloane. A folosit echipament Nikon cu un obiectiv de 200mm si cap panoramic Nodal Ninja

Brasovul de altadata – Vila Kertsch

brasovul de altadata vila Kertsch

Pentru brasoveni exista doua locuri preferate ca puncte de intalnire. Primul este Piata Sfatului iar al doilea la Modarom. Modarom-ul a fost construit in anii 70 dupa planurile arhitectului Nicolae Niculin pe locul unei frumoase vile – Vila Kertsch – construita intre anii 1886-1887 de Christian Kertsch, inginerul ser al Brasovului din acea vreme. Mai tarziu ea a devenit hotel. Cladirea a fost puternic avariata in bombardamentul americanilor din ziua de Pasti 1944, mai mult de jumatate din cladire s-a prabusit atunci. Dupa razboi partea ramasa in picioare a fost reparata si a fost folosita ca sediu de institutii.

Panouri de informare despre starea partiilor Poiana Brasov

Ati vazut sau macar ati auzit de panourile cu informatii despre starea partiilor din Poiana Brasov instalate de primarie si firma austriaca Schubert & Franzke. Unul este in Livada Postei si alte patru in Poiana Brasov. Sunt utile nu zic nu doar ca… trebuie sa mergi cel putin pana in Livada Postei ca sa vezi care este situatia cu partiile si cabinele din Poiana Brasov. Nu era oare o varianta mai buna si poate chiar ma ieftina sa faca un site si o aplicatie pentru telefoane – cred ca toata lumea are astazi intr-un fel sau altul acces la internet. Astfel ai putea afla informatiile respective mult mai simplu decat sa faci un drum pana la panou. Timpul nu este pierdut si daca tot au investit atatia bani ca sa culeaga informatiile respective in timp real sa faca iute si un site si doua aplicatii pentru Android si iOS.

informare starea partiilor poiana brasov
As mai avea o remarca relativ la harta cu partiile… pare facuta din birou de cineva care nu a vazut niciodata locul respectiv pentru ca realitatea nu este chiar cea prezentata. Posibil sa fi fost facuta in Austria si sa nu fi fost consultat nimeni de prin partea locului. Trecand peste diverse inadventente de reprezentare a reliefului si partiilor nu inteleg cum a aparut in locul varfului Postavaru varful Cristianul Mare – care ar trebui sa fie in cu totul alt loc, la inceputul partiei Lupului.

poiana brasov google earth